Galeonii spanioli: metodele spaniole de construcție navală înainte de t Galeonii spanioli: metodele spaniole de construcție navală înainte de secolul al XVIII-lea în secolul al XVIII-lea

Galeonii spanioli au fost utilizați în principal pentru transportul armat către coloniile spaniole, în special ca parte a celebrelor flote de comori, Galeonul Manila fiind, de asemenea, o componentă a flotei spaniole de comori.

În ciuda faimei galeoanelor spaniole, discuțiile despre construcția și asamblarea lor sunt destul de rare pe platformele interne. Introducerile disponibile limitate în domeniul construcțiilor navale se bazează în principal pe metode engleze, trecând adesea cu vederea faptul că, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, tehnicile de construcții navale ale celor trei giganți marittimi-Anglia, Țările de Jos și Spania-au fost net diferite.

Acest articol se concentrează pe modelul restaurat al Santiago de Oliste, creat de maestrul modelist spaniol Ramón Olivenza Gallardo, pentru a introduce construcția și asamblarea galeoanelor.

Santiago de Oliste este, de asemenea, o navă renumită. Construit în jurul anului 1620 în Pasajes, Spania, avea un tonaj de aproximativ 900 de tone, era echipat cu 44 de tunuri și măsura aproximativ 42 de metri lungime și 11 metri lățime.

A participat la Bătălia de la Abrolhos ca navă amiral a flotei spaniole-portugheze sub comanda lui Antonio de Oquendo, învingând flota olandeză în Brazilia și provocând explozia navei amirale olandeze, Willem de Zwijger.

Construcția Cadrului Hull
Așezarea Chilei

Primul pas în construirea carenei este, desigur, așezarea chilei. Nava restaurată folosește trei bucăți de chilă îmbinate împreună. În această perioadă, Spania a folosit o metodă destul de unică de îmbinare a chilei, utilizând o îmbinare cap la cap mai degrabă decât cea mai comună îmbinare a eșarfei.

Poate suna destul de surprinzător, dar această metodă de îmbinare este documentată în materiale tehnice spaniole și în descoperirile arheologice ulterioare. Abia la începutul secolului al XVIII-lea a fost înlocuită cu îmbinarea eșarfei în construcția navelor de război.

Canelura de pe partea superioară a chilei este utilizată pentru a instala scândura laterală cea mai inferioară a carenei, cu marginea scândurii laterale montată în canelura chilei. Sub canelura de la îmbinarea cap la cap, sunt instalați știfturi de lemn pentru impermeabilizare.

Odată ce chila este așezată, următorul pas este instalarea tijei, a stâlpului și a cadrului pupei.

Instalarea tijei și a stâlpului de pupa

Tija este compusă din piesa centrală a tijei și două elemente de întărire pe ambele părți, aceste trei componente formând împreună structura completă a tijei.

Componentele tijei sunt fixate cu știfturi de fier și apoi legate de chilă. Spre deosebire de britanici, care-în special în timpul erei galionilor-preferau în mod obișnuit știfturile de lemn în construcțiile navale, spaniolii foloseau în mod obișnuit știfturi de fier.

Apoi, se instalează stâlpul de pupa. Poziționat central, stâlpul pupa este flancat de genunchiul pupa în față și stâlpul fals în spate. Aceste componente sunt, de asemenea, fixate una pe cealaltă folosind știfturi de fier, în timp ce stâlpul de pupă în sine este fixat în chilă.

Apoi, asamblați cadrul pupei și montați-l în stâlpul pupei.

Cu aceasta, coloana vertebrală a navei este finalizată, iar următorul pas este instalarea nervurilor.

Instalarea nervurilor

Cadrul nervurat reprezintă încă o altă diferență semnificativă între sistemul spaniol de construcții navale și alte metode de construcție navală.

Metoda spaniolă de construcție navală folosește un sistem de încadrare îmbinat-(varenga-genol). Un set de nervuri este alcătuit din cinci futtock unite între ele folosind rosturi și știfturi cu mortare-și-, o tehnică care este diferită de metodele utilizate în alte țări din Europa de Vest.

Sistemul de încadrare englezesc este alcătuit din două rame nervurate așezate una lângă alta, cu îmbinările lor componente eșalonate. La fiecare îmbinare este sculptată o crestătură triunghiulară și se introduce o piesă de lemn triunghiulară pentru a conecta componentele cadrului.

Informații detaliate despre această tehnică de construcție navală sunt puțin disponibile pe platformele interne și chiar și la nivel internațional, foarte puțini producători de modele o recreează cu fidelitate, făcând-o o nișă într-o nișă.

Metoda de încadrare-imbinată prin suprapunere necesită o cantitate semnificativă de cherestea mare, ceea ce duce la costuri de construcție mult mai mari. A fost eliminat treptat la începutul secolului al XVIII-lea, navele de război trecând la metodele de construcții navale britanice și franceze.

În continuare, nervura principală centrală și nervurile principale de la prova și pupa sunt instalate pe chilă. Nervele sunt fixate de chilă folosind două cuie mari de fier bătute în diagonală, cu un cui pe partea din față și unul pe partea din spate a fiecărei nervuri.

Cele trei nervuri, împreună cu benzile bătute în cuie pe marginile lor exterioare, conturează forma carenei. Benzile sunt folosite pentru a stabiliza poziția nervurilor și pentru a indica locația și curbura nervurilor care urmează să fie instalate. Aceste benzi sunt îndepărtate odată ce încadrarea este finalizată.

În construcția actuală a navelor de război, benzile sunt de obicei instalate în seturi de cinci pe fiecare parte. Cu toate acestea, autorul, fiind modelist, a instalat doar trei pe fiecare parte pentru acest model.

Următorul pas este să completați ramele nervurilor, completând secțiunea mediană a carenei cu rame nervurilor. În continuare, se instalează cadrele nervurilor pentru prova și pupa, iar cadrele de prova și pupa sunt sigilate.

Încadrarea nervurilor de la prova și pupa se înclină spre interior și se ridică progresiv de la jos la sus, creând fundul curbat elegant al navei cu pânze. Arcul rotunjit este format prin umplerea directă a spațiului cu cherestea.

Astfel, construcția cadrului carenei este acum finalizată.

Asamblarea internă și externă a carenei
Instalarea scândurilor interioare inferioare și a suporturilor

Odată ce cadrul exterior este finalizat, următorul pas este instalarea chilei interioare. Canelurile sunt sculptate pe partea inferioară a chilei pentru a se alinia cu nervurile de dedesubt și este fixată de nervuri și chile cu ajutorul șuruburilor. Secțiunile keelson sunt unite între ele folosind îmbinări de eșarfă.

Apoi, scândura interioară de jos este așezată pentru a etanșa fundul carenei-în special, secțiunile din lemn de podea-lăsând doar mici goluri în centru pentru scopuri precum drenarea și ventilația.

Între cheresteaua podelei, materiale precum var și pietriș sunt împachetate pentru a umple și întări fundul carenei. Acesta nu este balastul formal; balastul formal este plasat deasupra scândurilor interioare.

De-a lungul marginilor scândurilor interioare de jos, este așezat un strat de scânduri de margine zimțate. Degajările acestor scânduri corespund golurilor dintre nervuri, în timp ce golurile în sine se aliniază cu marginile lemnului de podea.

Blocurile de lemn sunt apoi introduse în aceste goluri zimțate pentru a etanșa spațiile dintre nervuri, oferind protecție pentru cheresteaua podelei și sporind impermeabilizarea.\\

După aceasta, treptele catargului sunt instalate în partea de jos a carenei. Doar treptele catargului și catargului principal sunt situate în fundul carenei, în timp ce treapta catargului de mijloc este poziționată pe cartier.

Grinzile în formă de arc dispuse transversal-sunt instalate în fundul carenei pentru a o întări, precum și prova și pupa, ajutând să reziste presiunii subacvatice. Deasupra plăcuței interioare inferioare, este vizibilă placarea interioară suplimentară. Scândura interioară deasupra podelei calei este distanțată în mod intenționat cu goluri pentru a permite ventilația și pentru a preveni acumularea de umezeală.

Ansamblul extern al carenei

În primul rând, se instalează Țara Galilor-cunoscută și sub numele de sheer strakes-. În această etapă, benzile folosite ca ghidaje auxiliare de construcție au fost deja îndepărtate. Wales este format din trei grupuri, dispuse de jos în sus în straturi de trei, două și două scânduri.

Wales sunt semnificativ mai groși decât scândurile obișnuite ale cocii, formând creste distincte ridicate pe carena finalizată. Acestea servesc la întărirea și întărirea cadrului. Scândurile îngroșate oferă, de asemenea, protecție pentru echipajul de pe puntea tunurilor, o practică de construcție navală moștenită mai târziu de navele cu pânze de linie în epocile ulterioare.

Galile sunt fixate de cadru folosind cuie de fier, cu câte un cui mare înfipt în fiecare cadru. Culoarea lor închisă este atribuită practicii obișnuite de a acoperi scândurile de galeon cu smoală sau gudron, așa cum o demonstrează picturile în ulei care au supraviețuit, care arată ca majoritatea galeoanelor apar negru sau maro închis.

În continuare, placarea inferioară este finalizată. Similar cu metoda de prindere folosită pentru Țara Galilor, fiecare scândură de carenă este fixată de fiecare nervură cu două cuie de fier, iar îmbinările cap la cap dintre scânduri sunt eșalonate.

În circumstanțe normale, fundul carenei a fost protejat cu o acoperire realizată dintr-un amestec de materiale precum var, sulf, păr de cal și diverse alte substanțe pentru a proteja corpul și a respinge perforatorii marini.

Artiștii vremii au surprins cu fidelitate această caracteristică, înfățișând fundul carenei cu un aspect alb-gălbui.

Cu toate acestea, puțini oameni știu că Spania a început să folosească învelișul de plumb pentru a proteja fundul carenei încă din 1514. Deoarece eficiența sa a fost mult inferioară utilizării ulterioare pe scară largă a învelișului de cupru, această metodă a câștigat puțină recunoaștere.

Metoda de aplicare a învelișului cu plumb a fost destul de asemănătoare cu cea a învelișului de cupru. Mai întâi, pânza gudronată a fost așezată peste scândura carenei, iar apoi plăci de plumb au fost suprapuse și bătute în cuie pe scânduri.

După ce scândura inferioară este finalizată, următorii pași implică instalarea punților interioare, grinzilor și stâlpilor. Totuși, pentru a menține continuitatea, va fi descris mai întâi ansamblul exterior al carenei.

Placarea carenei urmează aceeași metodă ca și placa de jos, cu porturile de armă deja decupate. Trei grinzi verticale sunt adăugate la mijlocul navei, o trăsătură decorativă caracteristică galeonilor și adesea văzută și pe navele cu pânze de linie ulterioare.

Placarea castelului de prun și a castelului de pupa diferă de alte plăci de carenă, folosind metoda clincherului (sau lapstrake), care creează creste suprapuse asemănătoare cu țiglele de acoperiș. Motivul pentru aceasta este că metoda clincherului este mai ușoară, contribuind la reducerea greutății în partea superioară a carenei și la sporirea stabilității.

Urmează decorarea pupei și a prova. La pupa se afla o galerie spatioasa la pupa, accesibila prin usile laterale. Micuța cabină de la capătul galeriei de la pupa servește drept toaletă pentru ofițeri și căpitan.

În timpul erei galionilor, decorațiunile carenei erau foarte ornamentate, prezentând adesea sculpturi elaborate și picturi complicate.

Prora prezintă, de asemenea, capul mare distinctiv al galeonilor. Secțiunea din față a platformei de prova este formată din scânduri răzuite, în timp ce secțiunea de la pupa este din lemn masiv. Scaunul din lemn cu găuri de-a lungul marginii navei servește drept toaletă pentru echipaj.

O gaură circulară poate fi văzută în centrul arcului, care este poziția de montare a bompresului.

Asamblarea internă a carenei

Pe scândura interioară a calei carenei este plasat balast precum pietre și lingouri de fier, cu butoaie și lăzi de marfă diverse stivuite deasupra. Aceste butoaie sunt umplute cu apă sau vin.

Atât la capătul din față, cât și la cel din spate al calei, există compartimente mici închise cu scânduri de lemn, special desemnate pentru depozitarea cutiilor de marfă cu mercur.

Acest galion a fost folosit pentru comerțul cu Indiile de Vest. Deoarece metoda de amalgamare pentru rafinarea aurului și argintului necesita cantități mari de mercur, mercurul a trebuit să fie transportat din Spania în Lumea Nouă. În călătoria de întoarcere, nava transporta mărfuri din Lumea Nouă înapoi în Spania.

Un zid de cărămidă a fost construit în pupa pentru a proteja și izola magazinul de praf de pușcă, care este situat central în spatele acestui zid.

Nivelul superior al magaziei este camera de umplere-cartușelor, iluminată de o cameră adiacentă a lămpii, unde praful de pușcă este încărcat în cartușe. În apropiere sunt depozitate diverse articole, cum ar fi saci și cherestea.

Deasupra calei sunt grinzile punții inferioare. Un capăt al fiecărei grinzi este fixat în genunchii de găzduire folosind îmbinări în coadă de rândunică, în timp ce capătul superior este fixat cu genunchi de acoperire pentru prindere. Bazele grinzilor punții sunt întărite cu numeroși genunchi orizontali, iar deasupra acestora sunt instalați și genunchi verticali.

Peste grinzile punții sunt așezate scânduri mobile pentru a permite accesul ușor la proviziile depozitate în cala de mai jos.

La fel ca cala, puntea inferioară este împărțită în compartimente folosind pereți etanși, care depozitează provizii precum pânză, frânghii și alte materiale.

Deasupra punții inferioare este puntea inferioară a armelor. Pentru a susține greutatea tunurilor grele, grinzile mici distanțate sunt așezate între grinzile punții și interconectate cu grinzi longitudinale de-a lungul ambelor părți ale secțiunii mediane a navei.

Sub grinzile punții, genunchii sunt instalați pe părțile laterale ale grinzilor pentru a oferi suport vertical, în timp ce grinzile longitudinale sunt, de asemenea, întărite cu stâlpi. Grinzile punții au o formă ușor arcuită pentru a preveni deformarea lasă și pentru a facilita drenajul.

După ce grinzile punții sunt scânduri, tunurile grele sunt aranjate pe rând pe punte, cu greutatea ghiulelor în jur de 24 de lire. Cărucioarele de tunuri sunt, de asemenea, destul de distinctive, asemănând cu versiunile scurtate ale vagoanelor de tunuri ale armatei, spre deosebire de vagoanele britanice de tunuri cu patru-roți.

Scândura interioară este instalată pe pereții interiori ai punții de arme și vopsită în roșu. Stâlpii proeminenti de-a lungul centrului navei servesc drept biți pentru asigurarea frânghiilor.

Treapta catargului de mijloc este situată la capătul din spate al punții inferioare de tun. Deoarece catargul de mijloc suportă mai puțină sarcină, nu trebuie să fie montat direct pe chilă.

Deasupra punții inferioare de tun se află puntea superioară. Structura cadrului punții este similară, dar tunurile de aici sunt de un calibru mai mic, în jur de 12 lire.

La prova punții superioare a tunului sunt găurite găuri pentru cablurile de ancorare. În spatele acestor găuri, sunt instalate scânduri verticale de lemn pentru a împiedica pătrunderea apei de mare prin deschideri. Chiar în spatele găurilor se află bițurile, în jurul cărora sunt înfășurate cablurile de ancorare în timpul desfășurării și recuperării ancorei.

În secțiunea centrală a carenei, există două pompe cu piston instalate pentru a extrage apa din santină și a o evacua prin ghișeele de pe părțile laterale ale navei.

Puntea inferioară a tunului este, de asemenea, echipată cu un rând de scupper, din cupru, concepute pentru a scurge apa din punte.

La pupa punții superioare a tunurilor, una dintre cele mai importante componente ale navei se află-cârma.

Întreaga cârmă este articulată de stâlpul pupa folosind știfturi de fier. Printr-o deschidere din pupa, piciorul cârmei se extinde în puntea superioară a tunului, unde este montată o timă care trece prin punte. Timonierul acţionează cârma din cabina de conducere situată în castelul de pupa.

Roata navei nu a fost introdusă în Spania decât la începutul secolului al XVIII-lea. Înainte de aceasta, galeonii erau conduși cu ajutorul unei bare, care controla unghiul cârmei împingând și trăgând-o la stânga sau la dreapta. Această metodă de direcție a fost destul de obositoare și a oferit o gamă limitată de mișcare.

Timonierul stă pe o mică platformă în spatele timonei, cu capul poziționat pentru a observa puntea și tachetul printr-o fereastră arcuită din cartier, permițându-le să primească comenzi.

Puntea superioară are o diagonală distinctă, care se extinde oblic de la baza punții de cală pentru a susține grinda punții superioare. Un galeon mare are de obicei aproximativ șase astfel de bretele pe fiecare parte, o structură caracteristică asociată în special cu galeonii spanioli.

Urmează instalarea punții de vreme, care are o structură similară, dar cu grinzi mult mai puțin distanțate decât pe punțile inferioare. Centrul este acoperit cu numeroase scânduri răzuite pentru ventilație și pentru a permite ridicarea încărcăturii prin deschideri. Secțiunea mediană a punții meteo găzduiește, de asemenea, bărci mici, stanțele de rezervă și alte obiecte diverse.

Câteva tunuri, cu un calibru cuprins între 6 și 8 livre, sunt distribuite pe ambele părți ale secțiunilor din față și din spate ale punții.

Instalarea punții castelului prunțial. Aragazul din interiorul castelului este vizibil-singurul loc de pe navă unde ar putea fi preparate mese calde. Castelul de proa se deschide prin două uși, iar pe puntea castelului sunt montate două pistoale de urmărire.

Castelul de pupa găzduiește cabina căpitanului.

Căpitanul se bucură de utilizarea exclusivă a acestei cabine mari, care are podea decorată fin, mobilier, un balcon și o toaletă privată, oferind un spațiu de locuit cu adevărat luxos pe mare.

Urmează instalarea punții de caca și a sfertului, unde puntea se înclină vizibil din cauza forței în sus de la pupa. Cartierul este folosit în principal pentru arborarea steagurilor și felinarelor și poate servi și ca punct de observație.

Un galion folosește de obicei mai mult de cinci ancore, cu patru ancore principale atârnate pe părțile laterale ale carenei și ancore suplimentare mai mici depozitate în cală.

Asamblarea carenei este acum finalizată.

Catarge și tachelaj

Catargele sunt trepte de pe punte-catargul de probă și catargul principal se extind în jos până la treptele catargului de pe chilă, în timp ce catargul de mijloc este treptat în treapta catargului de pe punte. Pe punte sunt folosite pene de lemn pentru a fixa catargele pe loc.

Toate cele trei catarge și bompresul au fost instalate. Bompresul este introdus în gaura pre-forată de sub castelul prunțial și fixat cu frânghii de capul ciocului de la prova.

În acest moment, cuiburile corbilor de deasupra catargelor sunt la locul lor, iar plăcile de lanț de-a lungul lateralelor au fost instalate. Următorul pas este să montați giulgiile inferioare.

După aceasta, sunt montate catargele pentru cele trei catarge și bompresul. Catargul superior este ridicat prin orificiul capacului catargului principal și se fixează cu un știft de blocare odată ce este complet ridicat. În ilustrație, catargul principal nu este complet ridicat, ci parțial coborât și suspendat folosind un set de blocuri.

Bompresul este echipat cu un mic spart numit curtea spritsail, o trăsătură distinctivă a începutului secolului al XVII-lea, care a fost eliminată treptat după secolul al XVIII-lea. Poarta o vela patrata si este echipat cu tachelaj corespunzator.

Aceasta încheie articolul. Construcția navală este o ambarcațiune extrem de meticuloasă, iar accentul acestei piese a fost pe construcția carenei. Amenajarea interioară și tachelajul au fost doar pe scurt subliniate.